Ruta I – Petrosani
Tuesday, December 1st, 2009
Scuze de întârziere, vă scriem din Cluj. Daaaa! Ruta I s-a întors acasă!
Deci, unde am rămas? Vă voi povesti retroactiv ce s-a mai întâmplat în oraşul vostru. Spuneam acum ceva vreme ca dormim in Petroşani. Şi am dormit. Şi mai spuneam eu acum ceva vreme, de asemenea, că pentru dimineaţa respectivă e rezervată cratiţa(pur în scopul trezirii- ce ne-am mai fi făcut noi ceva bun de mâncare, să scăpăm de “pita cu pateu”, mai ales că aveam şi bucătărie şi de toate, numai timp să gătim nu). Coordonatoare conştiincioasă, merg să dau trezirea voluntarilor, cu cratiţa în cauză(nu mă corectaţi, că eu nu cred în conceptul de cacofonie). Toate bune şi frumoase, toate camerele se trezesc, mai puţin una. Ca-n Mafia, haha! Şi stau…şi stau…şi stau în faţa uşii şi bat insistent…şi mai sun din cratiţă…şi NIMIC!Uşa închisă. Disperată că nu se trezesc oamenii şi că vom întârzia, mă duc pâna la Mela ca să o întreb cine stă în camera respectivă. Mela, adormită, zice: “Ralu mică şi fetele”. Bun! Am identificat un personaj, pot şti pe cine să strig, pe cine să sun. Merg în cameră, pun mâna pe telefon şi o sun una într-una pe aia mică. NIMIC! Cum Dumnezeu nu aude niciuna NIMIC şi pot dormi în continuare aşa liniştite?!? Pe când eram la capatul rabdărilor trece pe lânga mine…Ralu mică.
“Ce faci? De ce nu răspundeţi? Încerc sa vă trezesc de 15 minute!” Îmi dau seama că Ralu e cu prosopul pe ea si că abia ieşise de la duş. În camera respectiva nu dormea nimeni, Mela vorbea de camera noastră.
“Meeeeelaaaaaaa!!!aaaaaaaaaaa!”
Asta a fost aşa…una din fazele memorabile din oraş, că mie cu ăstea îmi place sa încep. Acum, despre licee.
Aţi fost cei mai tari! Cele mai bune clase la care am fost, cele mai bune licee, cei mai cooperanţi oameni! Elevii ca voi mă fac să mă simt mândră că mi-am sacrificat, împreună cu colegii mei, ultima lună din viaţa mea organizând si participând la acest proiect. E cel mai plăcut sentiment din lume să vezi că munca îţi este apreciată, să vezi că sunt oameni care doresc să fie informaţi şi care sunt dispuşi nu doar să te asculte, ci şi să iţi pună întrebări şi să comunice cu tine. Foarte mare linişte nu era prin clase, dar era o gălagie productivă, aveaţi prea multe de zis! Era gălăgie din aia faină, ştiţi?
Eu una, împreună cu Anca, Ralu mică şi Ionuţ, am fost la liceul “Mihai Eminescu” şi mi-a plăcut foarte mult, tuturor ne-a placut, de fapt. Felicitări pentru chestia cu radioul şcolii si DJ-ul. La mine în liceu asta era tot timpul undeva la nivel de proiect sau încercări eşuate. Pentru că nu am fost la celelalte licee decât ca să vorbesc cu directorii, despre ele nu pot să scriu. Ştiu doar că toată lumea s-a întors la microbus cu zâmbetul pe buze şi cică le-a cam plăcut pe unde au fost la informat.
Bravo Petroşani! Ne vedem la Arcalia!
